Utilizăm cookies pentru ca dumneavostră să aveți o experiență cât mai plăcută. Pentru a ne conforma noii directive e-Privacy, trebuie să primim acordul dumneavosatră pentru a seta cookie-urile. Află mai multe.
Marcajele aurului: Cum știi dacă bijuteria este autentică

Achiziționarea unei bijuterii de aur poate fi o investiție valoroasă pe termen lung, atâta timp cât te asiguri că aceasta este adevărată. Aurul este un metal prețios și de aceea este deseori falsificat sau găsit în cantități mici în conținutul bijuteriilor. Există o serie de modalități prin care poți să-ți dai seama dacă bijuteria din aur este adevărată sau nu, dar majoritatea dintre acestea presupun achiziționarea accesoriului în prealabil. În acest caz, nu poți trage o concluzie despre veridicitatea bijuteriei decât în momentul în care ajungi acasă.
Partea avantajoasă este că producătorii de bijuterii din aur originale și adevărate folosesc marcajele standard pentru informarea consumatorilor în vederea cantității de aur pur și dacă sunt combinate mai multe tipuri de metale pentru conceperea bijuteriei. În continuarea articolului, îți vom prezenta care sunt formele în care poți găsi aurul într-o bijuterie și cum știi dacă aceasta este autentică în funcție de marcajele standard.
De obicei, bijuteriile din aur nu sunt concepute în totalitate din aur pur. Acestea sunt, în mare parte, aliaje - adică un amestec de mai multe tipuri de metale. Bijuteriile de aur pot fi aliate sau îmbinate cu argint, cupru, zinc, paladiu și nichel pentru a crea diferite nuanțe de aur. Cele mai frecvente culori pentru bijuteriile din aur sunt: galben (auriu), alb, trandafiriu și verde.
Inițial, marcajele aurului au fost dezvoltate de către o uniune de aurari. Aceștia erau acei indivizi care examinau sau verificau puritatea aurului prin metode tradiționale, urmând să inscripționeze fiecare bucată de metal cu o serie de cifre care defineau puritatea aurului. În zilele noastre, aceste semne distinctive sunt gestionate în cadrul unor asociații destinate special testării aurului.
Tipuri aur folosit în conceperea bijuteriilor

- Aurul galben este conceput prin îmbinarea aurului pur cu argintul, cuprul și zincul. Așa cum bine știm, galbenul (auriul) reprezintă cea mai pură culoare a bijuteriilor, oferindu-i totodată caracteristici hipoalergenice și durabilitate pentru o perioadă îndelungată.
- Aurul alb este realizat din combinarea aurului cu platina sau paladiul. Aurul alb poate fi, de asemenea, conceput din aur, paladiu, nichel și zinc. În acest caz, aurul alb are o suprafață mai rezistentă la zgârieturi decât aurul galben și este mai accesibil din punct de vedere financiar.
- Aurul trandafiriu sau roz este un aliaj format din aur, cupru și argint. Aurul roz este mai accesibil din punct de vedere financiar decât celelalte tipuri de aur datorită cantității de cupru care oferă culoarea roz bijuteriei, dar este și mai durabil decât aurul alb sau auriu.
- Aurul verde este amestecat cu aur, argint și, în unele cazuri, cupru. Cantitatea de argint este cea care conferă bijuteriei de aur nuanța de verde.
Marcajele aurului și cantitatea de aur pur

Marcaje prin litere
- GP
- GEP
- RGP
- HGE
- HGP
Marcaje prin cifre
- 375
- 585
- 750
- 916
- 990
- 999
28/01/2022
|
View: 16388